Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Măria - Născătoare de Dumnezeu. Se ştie că ereticii cu Nestorie în frunte o numeau pe Fecioara Născătoare de Hristos sau Născătoare de om, cu alte cuvinte mama omului zămislit în pântecul ei, în Măria şi cu care S-a unit apoi Hristos.
Suntem cu toţii începători şi nu vreau să vă ţin un curs, ci doresc să vă împărtăşesc câteva din cele pe care le-am învăţat, în parte din propria experienţă, dar probabil mai mult din experienţa altora. Rugăciunea este, în mod esenţial, o întâlnire, o întrevedere între...
Pentru mine, dorul meu este acela de a fi cu adevărat om al Bisericii: astfel ar fi putut vorbi Vladimir Lossky. Răsădit în Biserica Ortodoxă ca un copac în pământ, el s-a hrănit cu liturghia ei, s-a îmbibat cu învăţătura ei. Cu inteligenţă, libertate şi credincioşie, el a vegheat...
Imi amintesc bine ziua în care am hotărât să devin ortodox. Stăteam în faţa chiuvetei de la bucătărie, spălam vase şi răsuceam în minte ultima experienţă din timpul slujbelor ortodoxe la care participasem. Aveam multe la care să mă gândesc. Eram într-un moment al vieţii în care...
Membrii grupului vocal al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) Baia Mare l-au colindat ieri, 1 decembrie 2015, pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Concertul de colinde a fost susţinut în Muzeul Patriarhilor României
A birui moştenirea copilului din tine, moştenirea cu care intri mai apoi în viaţa de adult, nu e un lucru lesnicios. De aceea vom cerceta toate mijloacele pe care atât Biserica, cât şi teoriile psihologice ni le pun la îndemână, sau mai bine zis le vom sistematiza.
Trec mereu zilele una după alta şi cu ele trecem şi noi. Fiecare zi este o treaptă sau un inel din lanţul vieţii noastre, cu fiecare zi ne apropiem de un capăt, de sfârşitul acestei vieţi pământeşti şi, fără îndoială, ne apropiem de acel ocean al vieţii care este viaţa de...
Duminica dinaintea Botezului Domnului vine cu un mesaj, mi se pare, parinte profesor Constantin Coman, putin nelalocul lui, in atmosfera de petrecere, de veselie, de bucurie a Anului Nou. Duminica dinaintea Botezului, vine cu un mesaj care ne invita la pocainta. Pocainta suna putin trist, in...
Studiind cineva cultura bizantină, adică teologia, textele biblice şi patristice, monumentele liturgice, toate formele de artă, ethosul membrilor Bisericii şi al cetăţii, chiar şi rezultatele din domeniul organizatoric, din diplomaţie, din arta războiului şi din ştiinţe
La patruzeci de zile de la Nasterea Sa dupa trup, Hristos a fost dus la templu, asa cum cerea legea acelei vremi. Pentru ca acolo, la templu, El a fost intampinat de oameni miscati de Duhul Sfant, dar mai ales pentru ca Simeon L-a primit pe El in bratele sale, venirea lui Hristos la templu
Sfântul Paisie a fost o personalitate surprinzătoare, era recunoscut ca mare nevoitor și Părinte duhovnicesc de către toți ortodocșii, ca unul ce era deopotrivă cu marii nevoitori și Părinți duhovnicești din vechime; de aceea și alergau la el ortodocși din toate neamurile
Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii. Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului dumnezeiesc, când crinul curaţiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor.
In timpul unei vizite, stareţul m-a binecuvântat cu o carte, Drumul împărătesc al crucii Domnului, care ne duce la viata veşnică, adăugând: Citeşte-o mai des. Eu i-am spus: Dumneavoastră mi-aţi dat o astfel de carte şi data trecută. Dar ai citit-o?, mi-a replicat stareţul. Mi se pare...
Viaţa creştină nu este o promenadă odihnitoare pe cărările plăcute ale sentimentalismului şi lipsei de griji, nici o continuă relaxare în fotoliile adânci ale nepăsării şi placidităţii. Nu este vorba de o viaţă lipsită de responsabilitate
Este Ziua copilului, când inimile noastre se îndreaptă spre copii pe care trebuie să-i iubim, urmând exemplul lui Hristos Care îi aduna lângă El, le spunea istorioare şi îi lua în braţe. Domnul a înviat pe fiica lui Iair şi pe fiul văduvei din Nain.
Atunci când iubești înțelegi cum gândește Dumnezeu, care este iubire. Noi gândim folosind cuvinte, pe care le înlănțuim unele de altele, încercând să ne demonstrăm unii altora câte ceva, să ajungem la niște concluzii din care să ni se pară că am înțeles despre ce e vorba în...
Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi obârşia în zorii constituirii sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele ne vin din ad...
Creştinismul ortodox răsăritean aduce exemplul lui Moise atunci când se discută despre conceptul de teologie, vorbirea despre Dumnezeu. Noi învăţăm de la el că adevărata cunoaştere lui Dumnezeu este participativă şi relaţională.
Obişnuim ca atunci când vorbim despre Muntele Athos să nu-l numim doar un munte sfânt, ci Sfântul Munte. De ce asta? In lume, fie că e vorba de cea răsăriteană sau apuseană, de cea creştină sau necreştină, există numeroşi munţi care sunt consideraţi sfinţi.
Esenţială mi se pare pentru viaţa în Biserică, pentru viaţa duhovnicească, legătura de început pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă cu Dumnezeu. Dumnezeu a venit pe pămînt să facă un Legămînt cu neamul omenesc, un Nou Legămînt, un Legămînt al harului, un Legămînt...